24 August 2023

Static Display

Începând de vineri dimineața, pe Aeroportul Băneasa se deschide expoziţia de aviaţie generală – General Aviation Exhibition, unde producători și proprietari de aeronave, precum și furnizori de servicii de aviație generală expun zeci de aeronave civile, de la avioane ultrauşoare, până la business jet-uri.

Anul acesta, expoziția militară va fi, și ea, de excepție. Astfel, Forțele Aeriene Române vor veni cu: MiG-21 LanceR, F-16 Fighting Falcon, IAR-99 ŞOIM, C-27J Spartan, AN-30, elicoptere IAR 330, un radar de joasă/medie altitudine TPS-79R, o instalaţie de lansare a rachetelor sol-aer HAWK, o instalaţie de lansare rachete M903/PATRIOT şi o autospecială EOD. Elementul de noutate îl constituie prezenţa simulatorului de MiG-21 LanceR, care va fi amplasat alături de simulatoarele de IAK-52 şi de simulatorul de zbor instrumental, la standul de prezentare a ofertei educaţionale a Forțelor Aeriene Române.

Forțele Aeriene Slovene vor expune un Turbolet L 410, iar Forțele Aeriene Olandeze – două aeronave F 16. Forțele Aeriene Germane vor aduce un elicopter CH 53 și un avion Tornado, Forțele Aeriene ale Ungariei - un elicopter de atac H-145M, iar Forțele Aeriene ale Iordaniei un C 130 H. De asemenea, Heavy Airlift Wing (HAW) prezintă un Boeing C17 Globemaster III,

În ceea ce privește segmentul civil, vom putea vedea un BAC 1-11 de la ROMAERO și un ATR de la TAROM.

Publicul va putea vizita General Aviation Exhibition în cursul zilelor de vineri (între orele 10:00 și 17:00) și sâmbătă (între orele 10:00 și 20:00).