27 Iulie 2018

„Când aviația vorbește pe o singură voce, se aude BIAS!”

Odată cu conferința de presă de astăzi, 27 iulie 2018, susținută la Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu, putem considera că porțile BIAS 2018 s-au deschis. Startul a fost dat de domnul Dan D. Baciu, Director General CNAB, care se așteaptă ca această ediție aniversară „să creeze un val de emoție”, urmat de domnul Mircea Boștină, Director General ROMATSA, care, în calitatea sa de pilot cu o experiență de 40 de ani, a declarat că „pe cerul României, orice pilot se simte în siguranță”.

Mesajul domnului Remus Vulpescu, Director General ROMAERO, a fost la fel de încurajator pentru întreaga echipă de organizare BIAS, ca și în alți ani: „Când aviația vorbește pe o singură voce, se aude BIAS!”, astfel că intervenția domnului George Rotaru, Director General al Aeroclubului României, a venit să sintetizeze programul pentru ziua de mâine, prezentându-ne, totodată, câțiva dintre protagoniștii spectacolului aviatic și invitând reprezentanții presei să urmărească, în avanpremieră, exercițiile de zbor.

Vă așteptăm, sâmbătă, pentru un slow start la ora 09:00, programul începând, în mod oficial, la ora 10:00.